Unu și Doi

Într-un regat îndepărtat, în vremuri de mult apuse, trăiau doi frați gemeni. Celui care s-a născut primul i-au pus numele Unu iar pe cel de-al doilea născut l-au botezat Doi. Cu cât timpul trecea, cu toate că arătau la fel, cei doi băieți aveau caractere complet diferite. Doi zâmbea și era vesel tot timpul în timp ce Unu era trist tot timpul.


Când regele muri, cum Unu era cel mai mare dintre fii, îi luă locul pe tron. Imediat dădu ordin ca oricine va fi prins zâmbind să fie prins și aruncat în temniță.
Văzând ce se întâmplă în cetate Doi, împreună cu alți locuitori fugiră se ascundă în munți.
Pentru a fi sigur că nu vor mai fugi și alți locuitori, Unu blocă toate porțile cetății. Lăsă totuși una deshisă pentru a putea face negoț cu alte cetăți dar puse un monstru să păzească poartă. Un monstru magic care nu putea fi ucis decât cu armă făcută dintr-un obiect ce provenea din castel.

În tot acest timp Doi încercă prin diverse metode să elibereze cetatea și pe cei din ea însă monstrul care o păzea nu putea fi învins deloc.
Într-o seară, în timp ce alerga pentru a se menține în formă, avu o idee genială.
A doua zi se deghiză într-un călător dintr-un ținut îndepărtat și intră în cetate unde se apucă de lipit afișe: "Toată lumea este invitată peste o lună la un concurs de alergat!!!"
Cum nu era nimic de zâmbit în asta, Unu consideră că era o idee bună și nu se împotrivi. În felul acesta locuitorii cetății mai făceau și puțină mișcare.

Timp de o lună, pe drumurile din cetate lumea alerga de zor, antrenându-se pentru marele concurs.
Într-un final sosi și ziua concursului. Toată lumea era pregătită la start iar Unu veni și porni competiția. O mulțime de oameni plecară în viteză, iar printre ei, deghizat, alerga și Doi.
După mai multe ture, majoritatea abandonară cursa iar Doi era pe primul loc și părea că va câștiga. Când deodată, se împiedică, căzu și îți scrânti glezna. În acest timp ceilalți concurenți îl depășiră în viteză. Cu toate astea Doi nu se dădu bătut, luă un băț de pe margine, ca să aibă în ce se sprijini, și continuă să alerge șchiopătând. Din păcate, la următoare intersecție încurcă traseul și se trezi că alerga spre ieșirea din castel. Și tot alerga și tot alerga până castelul nu se mai vedea în urmă.
Atunci își dădu jos deghizarea și se veseli. Îi reușise idea.

A doua zi, cu bățul luat  din cetate își făcu o suliță și porni spre castel. Când monstrul care păzea poarta îl văzu apropindu-se, se pregăti să îl distrugă știind că nici o armă nu îi putea face rău decât dacă această armă ar fi fost făcută dintr-un obiect ce provenea din castel. Dar mare îi fu mirarea când sulița lansată de Doi îi străpunse corpul. Încet-încet totul se făcu negru și monstru se prăbuși.

Doi intră victorios în castel iar când Unu văzu paznicul cetății căzut în fața porții începu să plângă. Era pentru prima dată în viață când avea emoții. Și se hotărî să plece în lumea largă pentru a descoperi și alte emoții.

În acest timp, în uralele publicului, Doi fu declarat rege. Cum se văzu rege imediat dădu ordin ca oricine va fi prins trist să fie prins și aruncat în temniță.
La auzul acestor vești toți locuitorii cetății se întristară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu