Idilă în tramvai

Cristina mergea în fiecare zi la muncă cu tramvaiul 41. Se urca la ora 8 din Drumul Taberei și mergea până la capăt de linie, la Piața Presei. Zi de zi pe același traseu începu să învețe și oamenii care circulau zilnic ca și ea. Dintre toți îi rămase în minte EL, care urca zilnic din Piața Crângași.
În timp privirile lor se întâlniră de câteva ori, poate și-au și zâmbit. E posibil ca o dată chiar să se fi atins în timp ce se țineau de aceeași bară.


Cristina avea 27 de ani și era singură. Avea un fizic chiar plăcut, se îmbrăca bine și zâmbetul ei fermeca orice bărbat. Cu toate astea nu avusese noroc în dragoste. Din diverse motive relațiile ei nu au durat prea mult, din diverse motive.
EL părea să aibă undeva spre 30 de ani, era prezentabil și părea bine educat.
Cristina se gândea că i-ar fi plăcut să încerce o relație cu el. Avea diverse scenarii despre cum ar fi mers împreună cu tramvaiul, ținându-se tandru de mână. Dar nu știa cum să abordeze problema.
Până într-o zi când prinse curaj și ți strecură în mână un bilet, înainte să coboare din tramvai. Era numărul ei de telefon.

Toată ziua la servici nu avu stare, aștepta cu emoție să o sune sau măcar să îi dea un sms sau poate un mesaj pe WhatsApp. Dar ziua trecu și nu primi nici un semn de la EL.
Poate se speriase? Poate nu îi scrise corect numărul de telefon? Poate ...
Veni dimineața și se grăbi cu emoție spre tramvai. Cu cât se apropia stația unde urma să urce EL inima îi bătea mai tare.
Tramvaiul ajunse la Crângași și EL. O văzu și se îndreptă spre ea. Inima aproape că  îi exploda, probabil că se și înroșise la față.
Discret el îi lăsă un bilet în mână.
"Îmi iubesc soția și nu vreau să îmi stric viața."

Din ziua următoare Cristina se urca în tramvai la ora 7.45 și avea grijă cu sfințenie să nu depășeascăă această oră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu